„Și mai sunt două chestiuni legate de capacitatea administrativă, logistică și informatică a ANAF – este o problemă; și altă problemă o reprezintă necesarul de 30, 30 și ceva de mii de consultanți fiscali. Și s-ar putea să luăm decizia ca să nu mai folosim consultanți fiscali și să amânăm cu un an, adică să intre în vigoare din 2019 practic (introducera deducerilor pe baze de chitanțe, n.r), perioadă în care să informatizăm administrația și omul să nu mai fie nevoit să aibă acei consultanți fiscali pentru că va primi prin sistem informatic formularele pe care să le trimită înapoi și să-și plătească și taxele și impozitele”, a spus Dragnea la România Tv.
El a mai spus că în acest moment se lucrează la compatibilizarea sistemelor informatice din administrație.
„ANAF are un sistem informatic, ministerul de Finanțe are un alt sistem informatic, administrațiile locale nu sunt conectate toate, fiecare au softuri diferite. Și lucrăm acum cu o echipă mai largă în așa fel încât să se uniformizeze sistemele informatice”, a mai spus Dragnea.